23 iulie 2014
M-au mutat pe secția Hematologie, unde am început chimioterapia. Iulian continua să vină la spital. A fost cea mai lungă perioadă în care nu mi-am văzut casa deloc. Trei săptămâni petrecute non stop pe patul de spital.
A venit apoi ziua mea, pe care, din fericire, am petrecut-o acasă.
2 august. Am împlinit 30 de ani. Garsoniera mea s-a dovedit neîncăpătoare pentru prietenii care mi-au fost alături. Încă aveam păr. Făcusem doar o ședință de chimioterapie.
După câteva zile, în schimb, dau cu mâna prin păr și rămân cu multe fire între degete. În mod repetat.
Iau decizia să mă tund
Nu aveam însă curaj să fac asta la frizerie. Așa că m-a tuns Raluca. Nu-mi stătea rău cu părul scurt.
Mama plecase la Brașov pentru câteva zile. Când s-a întors am așteptat-o la gara, împreună cu fratele meu. Nu m-a recunoscut. L-a luat pe Ovidiu de braț și a plecat, fără să mă vadă. Am strigat-o. S-a întors spre mine surprinsă și…a zâmbit. Dar știam că, de fapt, își înghițea lacrimile.
Însă partea mai grea a venit după alte câteva zile. Când părul cădea tot mai mult și rămăsesem deja cu goluri. Așa că m-am tuns zero. Și tot în ziua aia mi-am cumpărat perucă. Cu puțin machiaj, n-ai fi zis că sunt bolnavă.
După trei săptămâni, urmează a doua ședință de chimioterapie. Apoi fac un computer tomograf. Nicio schimbare. Nicio ameliorare. Tumora era la fel de mare.
Atunci, medicul i-a spus mamei că tratamentul nu dădea rezultate și, prin urmare, trebuia schimbat. Mai aveam o variantă de schemă de tratament. ,,Dacă nu funcționează, să ne așteptăm la ce e mai rău”, le-a spus doctorul mamei și fratelui meu. Eu am aflat asta după un an de zile, când eram deja bine. Ai mei au vrut să mă protejeze și apreciez asta.
1 noiembrie 2014. Fac alt CT. Știam că tumora a scăzut, dar nu și cu cât. Simțeam asta.
În tot acest timp am continuat tratamentul cu Iulian. Mă obișnuisem cu boala. Mă iubeam așa, cu tot cu cancer.
Țin minte că după fiecare ședință de chimioterapie urmau câte două săptămâni cumplite. Eram extrem de slăbită, dar pășisem deja pe drumul vindecării și nu aveam de gând să renunț, indiferent cât de greu era.
De multe ori abia mă târam până la Iulian. Intram la el în casă, iar după cinci minute mă simțeam bine. Doar energia aia bună de acolo mă ajuta.
Vine rezultatul tomografului. Mă așteptam ca tumora să fi scăzut de la 12 cm măcar la 8. Dar, nu. Ajunsese la 3 cm!!!
După 4 ședințe de chimioterapie, dintre care două fără rezultat, tumora scăzuse trei sferturi. Am zis că e minune!