Ianuarie 2015. Tumora de 12 centimetri nu mai era, însă medicul a spus să continuăm chimioterapia ca să nu ne trezim cu vreo surpriză până în momentul autotransplantului de celule stem, adică să se refacă tumora. Da, celulele canceroase sunt foarte parșive. Puteau oricând să comploteze și să formeze o nouă tumoră.
Însă mai evoluasem între timp și știam că doar eu pot influența asta. Știam că voi fi bine.
Așadar, paradox. Nu mai ai cancer, dar tot faci chimioterapie. Ei, zic, bine. Încă puțin și gata, îmi reiau viața. Ieșisem din peisajul social de 6 luni deja.
Mi-era dor de oameni pentru că nu aveam voie să primesc vizite având în vedere că imunitatea mea era foarte scăzută.
Chiar și o răceală, cât de mică, mie îmi putea fi fatală.
Mă pregăteam pentru recoltarea celulelor stem. Mi-au administrat un tratament care trebuia să facă celulele să se deplaseze din măduva spinării în sângele periferic.
Trebuia.
Doctorii mi-au spus așa: “Vei simți o ușoară mâncărime la spate, în zona lombară. Ăsta e semn că celulele stem ies din măduvă și merg în sângele periferic de unde le vom recolta.” Doar că eu nu simțeam nimic.
În seara de dinaintea intervenției, medicii mi-au spus: „Dacă mâine nu recoltăm minimum două milioane de celule stem, atunci intervenția este eșuată și o putem relua doar după cel puțin șase luni.”
M-am gândit mult la asta. Mă întrebam: „Bine, dar eu ce o să fac șase luni dacă nu ne iese treaba?” Adică, nu sunt nici bolnavă, dar nici sănătoasă. Nu pot să mă duc la serviciu, deci tot nu pot să-mi reiau viața. Cum ar veni…csf?
Și atunci am aplicat ce m-a învățat Iulian, care mereu îmi spunea: „Vorbește cu corpul tău.” Doar TU îl poți ajuta să se facă bine.
Și am vorbit cu celule stem. Le-am spus să iasă din măduva spinării. Probabil mulți vor spune că sunt nebună. Dar eu vă relatez exact ce am trăit, ce am simțit, ce am făcut, ce am gândit.
A doua zi dimineață, la ora 08.00 m-au conectat la un aparat exact ca la dializă, care mi-a filtrat sângele de mai multe ori. Într-o punguță rămâneau celulele stem. Era un lichid gălbui, ca plasma sau trombocitele.
Opt ore a durat totul. Timp în care nu m-am mișcat din pat. Eram legată de zeci de fire. Cred că mi-au dat să beau apă și să mănânc puțin. În ceea ce privește mâncarea nu mai țin minte exact.
La ora 20.00 vine rezultatul. Erau fix două milioane de celule stem. Adică exact cât aveam nevoie pentru ca intervenția să fie un succes.
Am plâns de fericire. Și atunci a venit dovada că da, corpul nostru ne ascultă.