În ultima vreme mi se tot adresează, parcă în mod obsesiv așa, întrebarea: ,,Și voi când faceți copii?” sau ,,îndemnul”: ,,Hai, apucă-te și tu să faci copii!”
Sunt Andreea, am 35 de ani, și sunt fericită. Doar că socialul ăsta mă vrea ,,și mai fericită”.
Copiii, împlinire socială sau dorință reală?
Din păcate, majoritatea oamenilor asta știu, să urmeze cursul social al vieții. Vă dați seama că cei care ,,îmi vor binele”, deși ar trebui întâi să-și vadă de binele lor, sunt oameni care au copii. Și cică vor să mă vadă și pe mine ,,împlinită”.
Eu i-aș sfătui să-și vadă fiecare de viața, dorințele, fericirea și împlinirea lui.
Pe scurt, momentan eu nu-mi doresc copii. Las asta în voia Domnului. Exact așa cum am făcut cu viața mea atunci când am aflat că am cancer.
Și nu, nu e genul ăla de chestiune pe care nu o poți controla și ca să scapi, zici: ,,Cum o vrea Dumnezeu”. Ci chiar așa simt. Pentru că până acum El a aranjat totul foarte bine în viața mea.
,,De ce să te întristezi pentru ceea ce nu ai, în loc să te bucuri de ceea ce ai?”
Dacă mâine rămân însărcinată, primesc acest dar cu iubire și fericire. Însă, până una-alta, vorba lui Iulian: ,,De ce să te întristezi pentru ceea ce nu ai, în loc să te bucuri de ceea ce ai?” Chiar așa.
Eu încă nu simt dorința de a avea un copil. Sunt fericită cu tot ce am. Și sunt multe. În primul rând, TRĂIESC. Am alături de mine un om care mă iubește și pe care îl iubesc enorm. Am oameni care mă iubesc și se bucură de fiecare dată când ne vedem sau ne auzim. Am învățat să nu-mi mai irosesc vremea cu cei care nu apreciază timpul și prezența mea.
În altă ordine de idei, mă uit în jurul meu și văd cum se chinuie majoritatea celor care au copii. Și nu pot să uit anumite fraze, precum: ,,Tu, cel puțin pentru câțiva ani, nu mai exiști”, ,,Timp pentru tine nu mai ai deloc” etc.
Îmi place atât de mult viața pe care o am. Proiectele în care sunt implicată îmi ocupă suficient de mult timp încât abia mai am câteva momente seara sau în weekend pentru omul de lângă mine.
Oamenii trebuie să învețe să nu mai judece
Știu că ei vor binele celor cărora le dau sfaturi. Dar trebuie să înțeleagă faptul că fiecare știe ce e mai bine pentru el însuși. Nu-i trebuie ajutor sau consultanță din afară.
Nu zic că toți cei care au copii se chinuie. Departe de mine acest gând! Știu că unii și-au dorit ani de zile să se întâmple miracolul ăsta în viața lor. Căci ei consideră că asta e menirea lor. Ei bine, a mea, deocamdată, nu e. Când o să-mi doresc, când o să se întâmple asta, o să știe toată lumea.
Am cei mai faini părinți
Unul dintre motivele pentru care îmi iubesc enorm părinții este faptul că niciodată nu mi-au impus nimic. Nici în ceea ce privește viața profesională și nici cea personală.
Ai mei niciodată nu m-au stresat să mă mărit sau să fac copii. Ei se bucură de mine așa cum sunt. Ei se bucură de mine pentru că, în primul rând, TRĂIESC. Și o fac așa cum îmi doresc.
Credeți că ei nu-și doresc nepoți? Ei, sigur că da! Dar nu forțează asta niciodată.
E frustrant să fii întrebat mereu când faci copii.
Fiecare trebuie să-și urmeze menirea lui
După ce m-am îmbolnăvit de cancer, mi-am descoperit menirea în viață. Să ajut oamenii! Și o fac atât cât știu, transmit din ce am învățat. Cu siguranță menirea altora este să aibă copii. Și e foarte bine.
Probabil că, la un moment dat, se va transforma și menirea mea, habar n-am. Dar până atunci, ce-ar trebui să fac? Să mă duc să mă caut pe la doctori? Să fac tratamente pe care să dau mii sau chiar zeci de mii de euro? Clar, nu!
Dacă va veni pe cale naturală, va fi primit cu iubire. Însă, altfel, nu.
Poate că într-un an, doi, voi gândi altfel. Dar momentan chiar sunt fericită cu viața pe care o am.
,,Un copil te împlinește”
Da? Cine a zis asta? Socialul. Că așa ,,se face”. Până să te căsătorești te întreabă toți: ,,Da’ tu când te măriți?” După aceea, încep întrebările de genul ,,Da’ un copil când faceți?” Iar după ce ai făcut un copil, dacă l-ai făcut, încep să te întrebe: ,,Dar al doilea, când?”
Oameni, buni, opriți-vă! Lăsați-i pe ceilalți să facă ce vor și ce simt. Altfel se vor îndepărta de voi.
Da, e egoism. Și iubire de viață
Uneori mai scap de oamenii ăștia ,,binevoitori” și invoc motive medicale. Pe care nici eu nu le cred, evident.
Teoretic și medical vorbind, eu nu pot să fac copii. Din cauza chimioterapiei care mi-a fost administrată atâta vreme. Mircea, doctorul meu, spune că treaba asta e reversibilă, că după 5 ani de la ultima chimioterapie aș putea să rămân însărcinată.
Dar, desigur, dacă îmi doresc asta.
Eu știu că dacă își dorești ceva din suflet, se întâmplă. Mi-am dorit să mă vindec de cancer. Și uite că sunt bine de atâția ani.
Știu că dacă îmi voi dori un copil, se va întâmpla și asta. Dar toate au timpul și scopul lor în Univers. Nu vreau să fac un copil din egoism. Să aibă grijă de mine sau să urmez cursul social. Pentru că mulți fix de asta nu reușesc să procreeze. Pentru că sunt egoiști.
Ei, egoismul meu este de altă natură. Da, recunosc, sunt egoistă și de aia nu-mi doresc acum un copil. Pentru că IUBESC VIAȚA. Pentru că eu abia odată cu cancerul am învățat SĂ MĂ IUBESC.
Așadar, orice ne dorim cu tot sufletul, mai devreme sau mai târziu se va întâmpla. Dar până atunci, am face bine SĂ TRĂIM, SĂ IUBIM și SĂ AJUTĂM.