Iulie 2014. Aveam dureri groaznice de stomac de câteva săptămâni deja. O măsuță plină cu medicamente. Ajunsesem la urgențe de trei ori în două săptămâni. Degeaba. Mi-au dat mereu pansamente gastrice.
Trebuia să fac o ecografie abdominală
Nu am înțeles de ce nu mi-au făcut-o la niciunul dintre cele trei spitale când m-au dus la urgențe (Spitalul Militar, Spitalul Universitar și Elias). Probabil au crezut că e vreo gastrită. La fiecare mi-au prescris rețetă și m-au trimis acasă. Și eu muream de durere în continuare.
Am cerut apoi trimitere de la medicul de familie, care era în Brașov. M-am programat la Medlife pe Griviței pentru investigație. În ziua programării zic să mai sun o dată, să mă asigur că nu mă duc degeaba. Mă întreabă dacă am trimitere. Am. De la medicul meu de familie din Brașov. Nu știu de ce am simțit nevoia să fac această precizare. Doamna de la celălalt capăt al firului îmi spune că nu este acceptată trimiterea de la un medic de familie din provincie pentru că acela lucrează cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, nu cu CAS aia mare.
Zic: ,,Dar banii nu se varsă cumva în același loc, nu vă supărați?” Nicio șansă să o fac pe doamnă să se răzgândească. Așa că-mi iau gândul de la ecografia abdominală și plec la Brașov în weekend. Poate mă recreez și mă mai lasă durerile. După trei luni cu două job-uri concomitent am zis că măcar atât merit, după ce mi-am dat demisia de la cel de-al doilea.
Munceam aproape non stop, mâncam haotic și compensam lipsa somnului cumva cu mâncare. Eram grasă și mă uram pentru tot
Pentru că m-am băgat în datorii, iar acum trebuie să muncesc ca un sclav ca să plătesc ratele. Dar nu a fost fizic posibil să mă țin de ambele job-uri, Antena 3 și Antena Stars. Așa că am renunțat la cel de-al doilea. Oricum salariul pe cele trei luni de la Stars s-a dus pe medicamente. Nu am pus nimic deoparte.
Ajung la Brașov. Ies cu tata și Adișoru’ la un grătar pe Valea Timișului. Mama era la surorile ei, la mănăstirea Agapia, pentru două săptămâni.
Așadar, aer curat, grătar pe malul râului, am cules fragi. Uitasem de durerile de stomac. Seara mă apucă din nou. Pe la 10 mă duc la o farmacie deschisă non stop, cer eu ce știam că îmi mai calmează durerile. Ajung acasă, le iau. Se face 1 noaptea, eu tot chircită de durere pe un scaun.
9 ore de agonie la camera de gardă
Mă duc la Spitalul Județean, la urgențe. Și aștept. Căci veneau toți bețivii și drogații tăiați și bătuți și erau prioritari. Ei erau plini de sânge, erau băgați în seamă imediat. La mine durerea, care mai avea puțin și mă ucidea, nu se vedea pe față.
M-au preluat la 9 dimineața. Le-am explicat prin tot ce am trecut până atunci, ca să nu se mai obosească să-mi dea rețetă cu pansamente gastrice. Le-am spus din start că este nevoie de ecografie abdominală. M-au ascultat.
După un timp, vine medicul de rezultatul. Ceva nu era în regulă, așa că se impunea un computer tomograf și apoi se putea pronunța. Dar ăla se putea face abia marți la Spitalul Județean. Zic: “Nu pot să stau până marți în Brașov. Eu duminică seara trebuie să fiu la serviciu în București.”
M-au băgat printre victimele unui accident rutier ca să-mi poată face un CT. Vine rezultatul. ,,Ai tumoră pe pancreas.” Mi-a căzut cerul în cap. Am înlemnit. Știi vorba aia, nu are cum să mi se întâmple mie!
Medicul mi-a spus așa: ,,Du-te la București și operează-te, că altfel o să mori.”
Mă duc acasă, dorm 4 ore, apoi plec la București. Direct la Floreasca. Medicul mă aștepta deja. M-au internat. Au zis că am pancreatită acută.
M-au băgat într-un salon, pe un pat pliant pentru că nu erau locuri. Era începutul lunii iulie, deci foarte cald. Nu putea deschide fereastra pentru că se făcea curent de la ușa deschisă. Și aia trebuia să fie așa în permanență. Nu mai știu exact de ce.
Mi-am plâns de milă în noaptea aia
Deci, după ce că ești vai de capul tău de bolnav, te mai țin și pe un pat pliant în condiții mizere. Buuuun! Deci, trebuie să mă fac bine și să plec de aici cât mai curând. Deși auzisem că e nasol dacă ai pancreatită acută.
Trec vreo patru zile, timp în care uneori imploram să-mi dea calmante căci mă durea de crăpam.
Între timp m-au mutat pe un pat normal, căci după două zile de la internarea mea, a plecat cineva acasă.
A venit și mama la București, ca să aibă grijă de mine. Mă căutau prietenii, colegii. O să fie bine!!
Le spun totuși că mă tratează de patru zile, nu sunt încă siguri ce am și durerile persistă.
A doua zi apare un medic așa prezentabil să mă consulte. Citesc ecusonul. Prof. Dr. Mircea Beuran. I-am povestit totul, iar el a decis să ceară investigații amănunțite.
Profesorul Beuran pleacă din salon, iar un alt medic (nu i-am reținut numele) mă întreabă: ,,Ce e cu aroganța asta de televiziune?” (se referea cel mai probabil la faptul că profesorul Beuran a venit să mă consulte la rugămințile colegilor mei de la Antena 3, care erau disperați din cauza stării mele).
Zic: “Poftim??? Adică eu stau aici de patru zile și nu s-a schimbat nimic, nici măcar un diagnostic clar nu am și tu mă iei cu aroganță de televiziune? Zic, domnule, e sănătatea mea, iar în cazul ăsta nu e vorba de nici aroganță”.
Fac RMN torace+abdomen. Doamna asistentă de acolo îmi spune după investigație că pare a fi un limfom, nicidecum tumoră pe pancreas. Ok. Așteptăm rezultatul oficial. Între timp, ca tot omul, caut pe Google pentru că habar nu aveam ce e ăla limfom.
Nu pot descrie ce a fost în sufletul meu când am citit. CANCER. M-am blocat. Luați aia cu “mi-a căzut ceru-n cap” și amplificați-o de zece ori. Cel puțin.
Vine rezultatul oficial. Limfom non-Hodgkin difuz cu celulă mare B. Pe românește, o tumoră de 12 centimetri în mediastin, adică fix în spatele traheei.
Mă transferă la Fundeni, la chirurgie. Trebuiau să mă opereze ca să facă biopsia, adică să ciupească puțin din tumoră ca să vadă de ce natură e mai exact.
Buuun! Zic dacă tot e să mă taie cineva, atunci să fie un doctor drăguț. Bine, am zis unu’ … ,,bun” Așa că l-am rugat pe doctorul Radu Zamfir să facă operația.
A zis că va fi o cicatrice de 5 cm. În realitate, e mai mare, dar asta e ultima mea problemă acum.